A murit. Am reusit s-o innabus, s-o sugrum… mi-am dorit foarte mult sa fac asta, dar nu credeam c-o sa fiu in stare. De prea multe ori esuasem. De fapt si renuntasem sa mai visez. Sau sa planific. Acceptasem. Ma complaceam. Asteptam sa schimbe altcineva asta. Poate timpul. Cand simti ca nu poti schimba cursul lucrurilor, iti pui sperantele in “timp”.
Dar da, azi am vazut. A murit. Sau iarasi, doar o impresie? Nu puteam fi sigur, doar de atatea alte ori am avut acelasi gand si cand am verificat era tot acolo…
Azi e certitudine. Am reusit sa ii pun capat. Sau am atins extremul mintzitului de sine, o cred in totalitate. Parea foarte important. Dar in sfarshit, am reusit sa reduc la nesemnificativ.
Un mic neg pe fata sufletului meu. Ok, un neg mai mare, de fapt. Dar trece. In curand nu va ramane nimic. Balanta ? Amintiri. Sufocate de regrete. “Atunci eu sunt de vina” (v. reclama de la Magura). Ok… imi asum. Imi pare rau ? Nu. Sau poate ca momentan da. Dar negul trece.
Din pacate locul unde ti-a iesit un neg e predispus la recidive. Ma obisnuisem cu el. Nu pot spune ca-l voiam, dar ma identificam cu el. Il tratam de ceva vreme. Dar a picat cand ma asteptam mai putin. Mai bine. O sa creasca altul. Pana atunci, o satisfactie marunta: negul trece.